Eat Art sau mâncarea ca artă  

În secolul 21, devine din ce în ce mai greu să vii cu idei originale și să creezi opere de artă neobișnuite sau unice. Atâtea lucruri s-au făcut deja. Arta s-a extins la tot și la orice, de la produsele confecționate de Marcel  Duchamp la mormanele de scaune ale lui Tadashi Kawamata.  În zilele noastre, totul este folosit: chibrituri, gunoi, mobilier, tehnologie digitală, umbrele...  și chiar alimente. Figurativul își croiește drumul spre conceptual.

Descoperim arta în afara galeriilor, pe stradă, în mediul rural sau pe ecran... și chiar pe farfurie. Da, o nouă formă de artă apare și câștigă din ce în ce mai multă legitimitate – arta alimentară. Pentru a înțelege evoluția sa, este esențial să privim istoric relația dintre artă și mâncare, relație reprezentată într-o serie de picturi și desene. Puțin câte puțin, mâncarea ieșea de pe pânză și devenea un material la fel ca vopseaua, creionul sau hârtia. Acest articol își propune să exploreze diferitele forme de artă alimentară și artiștii talentați conectați la ea, așa că.... pregătește-te să fii uimit... și bon appetit!

Hrana a fost întotdeauna  în centrul existenței noastre; avem nevoie de ea pentru supraviețuire, dar joacă un rol semnificativ în viața noastră socială și culturală. Adunăm o întreagă comunitate în jurul mâncării, împărtășind-o cu oamenii pe care îi iubim. Amintirile frumoase sunt adesea asociate cu ceea ce mâncăm în acel moment special de bucurie. De exemplu, Proust evocă o madelaine - prăjitură mică pentru ceai - ca un catalizator pentru renașterea extatică a amintirilor sale din copilărie. Și ne amintim cu toții minunatele descrieri ale lui Tolkien de sărbători grandioase în care vinul este turnat abundent iar farfuriile nu sunt niciodată goale.

Este deci logic ca pictorii, ca și scriitorii să-și exprime un interes viu pentru hrană și reprezentarea ei vizuală. Au pictat scene somptuoase de banchete, în stiluri și tonuri foarte diferite, în care hrana oglindește mintea și sufletul celor care celebrează. Uneori aceste imagini servesc scopuri simbolice, fiind o alegorie pentru anumite virtuți sau valori ori subliniind erotismul, exotismul sau bogăția. Aceste reprezentări erau adesea folosite pentru a dezvălui altceva. Deoarece mâncarea este interconectată cu cele mai multe aspecte ale vieții noastre, această istorie artistică comestibilă ne conectează uneori și cu teme mari, cum ar fi politica, religia sau clasa socială.

Mozaic grecesc din sec. II cu pește și curmale, Muzeul Vatican, Roma / Frescă romană cu fructe din vila Iulia Felix, Pompei

Prezentă în nenumărate contexte, reproducerea hranei în artă ne duce înapoi în timpurile Greciei antice și Romei, unde banchetele și bacanalele consumau pasiuni celebre în literatură, pictură și mozaicuri. Imagini ale hranei se pot găsi și în interiorul piramidelor egiptene. Înfățișate pe pereții interiori ai camerelor de înmormântare și pe sicrie pentru a descrie toate lucrurile bune care așteptau pe cei decedați. S-a crezut că acele desene, prin proprietăți magice, ar hrăni pe cei care au trecut la viața de apoi.

Cina cea de taină, Leonardo da Vinci (1495-1498), Biserica Santa Maria delle Grazie, Milano

Unele pânze din Evul Mediu și Renaștere reprezintă sărbătoarea ca o expunere extravagantă a plăcerilor, o orgie bacanală în care mâncarea duce la depravare. Dimpotrivă, mâncarea din „Cina cea de taină” a lui Leonardo da Vinci  face apel la sobrietate și abstinență –bucățile de pâine sunt mici și neatractive, dispuse simetric pe masă, iar personajele nu ating mâncarea fiind absorbite de discuțiile lor private.

Unii artiști au ales să excludă personajele din lucrările lor și au acordat atenție la ceea ce noi numim astăzi „natură moartă”, unde obiecte neînsuflețite au devenit obiectul picturii. Alimentele au fost sursa principală de inspirație, iar mai multe tablouri prezintă platouri pline de felurite mâncăruri, castroane de fructe, sticle de vin și uneori animale moarte precum pești sau rațe. Prin „naturile moarte”, pictorii încearcă să imortalizeze un moment în timp, o clipă de viață – resturile de la un banchet, pregătirea servirii ceaiului, tăierea cărnii – toate în cea mai realistă perspectivă.

Jacobo de Barbari, Natură moartă cu potârniche și mănușă (1504), Vechea Pinacotecă, Munchen
Coș de fructe, Caravagio (1595-96), Biblioteca Ambrosiano, Milano

Până în secolul al șaptesprezecelea, lumea artei a devenit interesată de examinarea științifică și acest gen independent a înflorit, în special în Olanda, Italia și Spania. Ca unul dintre subiectele cele mai populare, mâncarea a fost descrisă cu un realism și detalii deosebite. În prim-plan au fost maeștrii olandezi și flamanzi care au înfățișat abundent și generos  crustacee, citrice exotice sau ciorchini prețioși. Aceste delicatese costisitoare au fost asociate cu un stil de viață privilegiat cu care proprietarul picturii dorea să se identifice. Dar în același timp această imagine a servit uneori și ca un memento  a naturii tranzitorii a luxului sau a viciului lăcomiei.

Pieter Aertsen, O măcelărie cu Sfânta Familie oferind săracilor (1551), Muzeul de artă al statului North Carolina, Raleigh
Pieter Claesz, Natură moartă cu instrumente muzicale (1623), Muzeul Louvre, Paris

Pe de altă parte, Vermeer a luat o altă direcție decât contemporanii săi olandezi. În faimoasa sa pictură Lăptăreasa”, el a folosit pigmenți scumpi, culori bogate și o iluminare excepțională pentru a picta cele mai comune alimente - laptele și pâinea. Puterea simbolică a acestui tip de imagistică a supraviețuit întregul secol al XVIII-lea, chiar dacă popularitatea picturii de gen a scăzut în Țările de Jos.

Johannes Vermeer, Lăptăreasa (1658), Rijkmuseum, Amsterdam

Mai târziu, în plin secol al XIX-lea, artiștii au început să picteze oamenii umili precum țăranii și fermierii care își mănâncă mesele simple, cum ar fi lucrarea lui Vincent Van GoghMâncătorii de cartofi”.

Vincent van Gogh, Mâncătorii de cartofi (1885), Muzeul Van Gogh, Amsterdam

Pe de altă parte, impresioniștii au reprezentat cu subtilitate, rafinament și încântare scene armonioase de mese colective, cum ar fi Edouard ManetDejunul pe iarbă sau Auguste RenoirMicul dejun”.

Dejun pe iarbă, Edouard Manet (1863), Muzeul d'Orsay, Paris
Micul dejun, Auguste Renoir (1881), The Phillips Collection, Washington DC

Culorile, lumina, fețele zâmbitoare și erotismul palpabil transmit senzația de indolență plăcută, iar mâncarea este prezentată ca un element central al scenelor, plasată în mijlocul sau în primul dintre planuri. Astfel, reprezentarea hranei a devenit la fel de importantă ca personajele ilustrate, iar artiștii s-au concentrat pe momentele trecătoare  ale vieții.

Detaliu, Micul dejun, August Renoir (1881) / Natură moartă cu mere și struguri, Claude Monet (1880)

În secolul al XX-lea, „natura moartă”a urmat tendințele expresionismului cubist și abstract și a devenit mai puțin figurativă. Odată cu apariția societății consumeriste și a unor noi mișcări în artă, cum ar fi arta pop, neo-dada și fotorealismul, percepția vizuală a hranei s-a schimbat radical.

În prima parte a secolului XX, neo-dada a rupt convențiile artistice ale realismului și a redefinit complet perspectiva. Artiștii neo-dada au deformat liniile, au juxtapus planurile, au înlăturat profunzimea spațiului și au reinventat culorile. Natura moartă a devenit drastic abstractă, iar alimentele și-au pierdut forma și aroma – pictorii nu intenționau să apeleze la gustul lor, ci au dorit să ne gândim la natura schimbătoare a societății într-o perioadă de turbulențe politice, în care chiar și lucrurile plăcute din viață  au o notă de amărăciune. Alimentele au devenit un subiect excelent pentru a critica societatea.

Jean Metzinger, Fructe și un ulcior pe masă (1916), Muzeul de Arte frumoase, Boston

Tabloul „Mese pentru doamne” al lui Edward Hopper, din 1930, abordează original câteva problemele sociale ale perioadei Marii crize, cum ar fi banii, foamea, sexul și clasa socială. Scena arată un cuplu prosper care mănâncă, ceea ce nu-și permitea toată lumea la acea vreme, o chelneriță și o casieră, ambele femei  în noile roluri sociale din afara casei.

Mese pentru doamne, Edward Hopper (1930), Muzeul Metropolitan de artă, New York City

Odată cu dezvoltarea economică și apariția consumerismului la mijlocul secolului al XX-lea, artiștii au început să reprezinte produse populare cum ar fi cutii de conserve sau sticle de Coca-Cola și au asociat elementele de bază ale publicității cu arta lor, adesea încorporând branduri celebre în pânză.

Andy Warhol a criticat apariția unei societăți omogene prin cele 32 de conserve de supă Campbell plasate una lângă alta într-o continuitate liniară, monotonă.

Andy Warhol, Sticle verzi de Coca-Cola (1962), Muzeul Whitney al Artei americane, New York City
Andy Warhol, Campbell Soup (1962), Muzeul Metropolitan de artă, New York City

Natură moartă cu bol de cristal a lui Roy Lichtenstein pare suprarealist, ca și cum fructele din castron au fost tăiate dintr-o revistă sau dintr-o carte de benzi desenate, complet falsă și nesemnificativă.

Roy Lichtenstein, Natură moartă cu vază de cristal (1973), Muzeul Whitney al Artei americane

Fotorealismul a luat în derâdere tehnica de publicitate; prin alegerea unui iluminat intens și sporirea constrastului de culoare, mâncarea arată ca din plastic, complet nefiresc. Prin urmare, reprezentarea noastră vizuală a mâncării sa transformat în conformitate cu dictatul publicității și a devenit mai abstractă, fabricată și contrafăcută.

Foto: Fotorealismul

În anii 1960, o nouă mișcare numită EatArt a început să folosească hrana ca material în creațiile artistice. Mișcarea a schimbat radical esența operelor de artă – nu mai era limitată de natura materialelor folosite și puteau fi utilizate alimente, produse perisabile pentru a produce o artă efemeră.

Această mișcare a fost condusă de Daniel Spoerri, faimos pentru tableaux-pieges (tablouri capcană); După ce s-a bucurat de o masă cu prietenii, totul a rămas pe masă și a fost fixat cu un adeziv special, astfel încât să poată rămâne pe fața de masă și să poată fi expus pe perete. Prin pânza sa specială, Spoerri suspendă timpul, evidențiază semnificația socială de a împărtăși cu prietenii hrana și face ca banalitatea de zi cu zi a unei mese să aibă acces la cele mai înalte tărâmuri ale artei. Spoerii a deschis calea către o nouă formă de artă, preluată cu mândrie de mișcarea artei mâncării (Eat Art) care schimbă în întregime concepția publicului despre o lucrare artistică și îl face să aprecieze ceea ce mănâncă într-o manieră complet nouă.

Daniel Spoerri, Tableau Piège (1972), Colecție privată

Astăzi, mâncarea-artă este foarte diversă: artiștii se amestecă cu bucătari, bloggeri și pasionați pentru a crea opere de artă originale și unice. În lucrările lor, artiștii alimentari încorporează alimente în moduri diverse – unii le folosesc ca suport pentru a desena, alții sculptează în ea în timp ce scopul este întotdeauna să impresioneze și să provoace imaginația spectatorului despre cum ar trebui să arate arta sau folosite alimentele.

Unii artiști folosesc alimentele ca vopseaua; de exemplu Vivi Mac practică pictura rapidă și realizează chipuri incredibil de realiste cu sirop de arțar sau pudră de cacao.

Cristiam Ramos, Barack Obama și Mitt Romney (2012)

În Florida, artistul cubanez Cristiam Ramos schițează portretele celebrităților cu bomboane pe care le aliniază una câte una pentru a crea imaginea finală. Jason Baalman utilizează același concept, dar utilizează biscuiți sau chipsuri. Pentru campania prezidențială americană din 2012, a creat două portrete de 4 metri  înălțime, unul pentru Barack Obama și celălalt pentru Mitt Romney, utilizând pentru asta mai mult de 2000 de pufuleți Cheetos pentru fiecare fotografie.

Alții aleg mâncarea ca suport pentru pictură, în loc de pânză. De exemplu, artiști precum Brittany Powell, Tae Kitakata și Ida Skivenes reproduc lucrări faimoase precum Strigătul lui Edvard Munch sau Persistența memoriei a lui Salvador Dali cu brânză, legume, sosuri și felii de pâine. Acest lucru vă poate schimba modul în care priviți toasturile de la micul dejun.

Ida Frosk, The Art Toast Project (2016)

Cine nu a încercat în copilărie să facă coliere din paste, turnuri cu felii de mandarine sau copaci din brocolli? Alimentele dezlănțuie uneori puterea noastră creativă, sunt un instrument prețios pentru sculptură iar câțiva artiști au exploatat acest potențial de a crea artă din fructe și legume.  Fotograful  Dan Crețu produce simpatice obiecte comestibile iar Ray Villafane și  Andy Bergholtz sculptează chipuri incredibile din dovleci. Nu e oare un fel de artă?

Dan Crețu, Porumbelul
Villafane Studio

Carl Warner, fotograf britanic, este, de asemenea, un arhitect ce utilizează hrana. El creează peisaje fantastice cu legume, bomboane, pește, carne și fructe și dă naștere unei lumi încântătoare, Alice în Țara minunilor, plină de magie, fantezie și poezie. “Intenționez să desenez un peisaj foarte convențional folosind tehnici compoziționale clasice, deoarece trebuie să-l păcălesc pe spectator să creadă că este o scenă reală la prima vedere. Atunci când realizează că scena este de fapt făcută din alimente un zâmbet apare pe chipul său, iar pentru mine acesta este cel mai bun moment.” spune Warner.

Carl Warner

În cele din urmă, arta alimentară a ajuns pe podium și a devenit  noua tendință în modă. Designerii de modă folosesc legume și fructe în loc de țesături pentru a inventa costume originale și elegante, demne de zane și nimfe. Yeonju Sung  a realizat o serie de haine numite "Food Wearable", compus din bucăți delicate și subtile din legume, toate prietenoase cu mediul. Și aceste lucruri nu le găsim doar în moda alternativă  - Fulvio Bonavia, designer italian și fotograf, se inspiră din cele mai renumite haine din Haute Couture pentru a-și crea propriile rochii comestibile. Cartea sa "A Matter of Taster" prezintă reproduceri de poșete de lux din zmeură sau broccoli. El și-a imaginat o rochie de Alexander McQueen din salată romană sau un costum Prada din fructe citrice. Deci gândiți-vă de două ori înainte de a arunca legumele la gunoi.

Yeonju Sung

Iată cum hrana a devenit mai mult decât o nevoie – astăzi este literalmente o artă. Bucătarii și brutarii creează sculpturi din mâncare excepționale sau dezvoltă forme diverse de artă din ele, care este în același timp considerată hrană și este destinată consumării. Prin concepte ca FoodArt sau EatArt, artiștii au încorporat hrana în centrul preocupărilor lor și au transformat-o într-un instrument și un material care asigură satisfacerea nevoilor estetice ale omului. Ei au revoluționat modul  în care concepem arta și felul  în care privim mâncarea. Provocând modul nostru  de reprezentare și  înțelegere a realității, au demonstrat că arta se poate regenera și nu se limitează la tradiție, așa cum mâncarea nu se limitează la scopul său principal. Atâta timp cât avem imaginație, putem face totul din ceea ce avem la îndemână.

[envira-gallery id="616"]

Florin Dumitrescu Written by:

Sorbind nedumerit din distilatul dulce-amărui al vieții. Român prin întâmplare, cetățean al lumii largi prin opțiune. Călător neobosit prin cărți, muzee, oameni interesanți și locuri frumoase. Nimic mai mult.

Be First to Comment

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *