De ceva vreme calc arta în picioare în Timișoara, la propriu. Asociația Timișoara 2021 Capitală Europeană a Culturii are o laudabilă inițiativă prin proiectul Poezia de stradă prin care sunt inscripționate pe asfalt versuri ale unor poeți contemporani locali sau mai puțin locali. Chiar este lăudabilă această inițiativă, dar o apreciez modestă și superficială.
Îmi amintesc despre întâlnirea cu poezia pe care am avut-o în metroul parizian acum vreo 12 ani. Cred că era stația Bibloteque Francois Mitterand și era plină de plăcuțe din alamă cu versuri sau citate ale unor scriitori ai literaturii universale. O adevărată încântare! Stația are vreo 30 de ani, deci idea nu este nouă și poate fi reprodusă cu mai multă atenție la detalii, cred eu.
Cum ar fi fost dacă am fi înserat plăcuțe din alamă cu versuri și nu le-am fi stropit cu vopsea, sau cum ar fi fost dacă am fi amplasat aceste plăcuțe pe străzile care poartă numele unor poeți, nu foarte multe e drept. Dar există Lucian Blaga, George Cosbuc, Vasile Alecsandri, șamd. Dezvoltăm niște conexiuni cerebrale pe ici, pe colo. Zic și eu!
Be First to Comment