Timișoara este un centru cultural cu tradiție al României. Dar acesta este un adevăr incomplet. Fortificația de frontieră a marilor imperii – maghiar, otoman, austriac – a fost locuită de secole de ofițeri, dintre care unii au avut o reală și profundă aplecare spre cultură. Eu cred că aceștia au fost cei care au pus bazele primelor instituții culturale ale orașului.
Dar, istoria pe care am învățat-o eu spune că orașul a avut perioada de dezvoltare nemaiîntâlnită începând cu a doua jumătate a secolului XX, cu apogeul între anii 1890 - 1920. În acea perioadă orașul era un centru industrial și comercial de primă mărime, cu o viață economică activă și o cultură sofisticată. Dar era un oraș al inginerilor și antreprenorilor, al invențiilor și capitalurilor și nu unul al artiștilor sau educatorilor de școală nouă. Este sigur că prosperitatea Timișoarei din acea epocă, cu ale sale sute de industrii de primă mărime și comerțul transeuropean, eclipsa frumosul târg al Iașilor, Clujul sau prăfuita cetate a Craiovei. Dar la fel de sincer ar fi să recunoaștem că Timișoara era în urma acestora în ceea ce privește instituțiile de educație sau cultură.
Oareșicare efecte se mai simt și astăzi, dar avem ocazia unică să le lăsăm în urmă. Pentru totdeauna! Zic și eu!
Be First to Comment